Regiuni extinse din Noua Zeelandă vor ieşi din lockdown după ce numărul cazurilor de COVID-19 a continuat să scadă, a anunţat luni prim-ministrul acestei ţări, Jacinda Ardern, informează DPA.

Noua Zeelandă a raportat 20 de cazuri noi de COVID-19 cu transmitere comunitară, luni, iar focarul descoperit în Auckland a ajuns la un total de 821 de cazuri.

Noua Zeelandă a fost plasată într-un lockdown naţional foarte strict la doar câteva ore după ce un singur caz de COVID-19 a fost detectat în data de 18 august. Atunci, toate şcolile şi magazinele neesenţiale au fost închise.

Jacinda Ardern a spus că în majoritatea regiunilor din Noua Zeelandă aceste restricţii vor fi relaxate începând de miercuri.

Totuşi, vor exista noi dispoziţii pe care rezidenţii neozeelandezi vor trebui să le respecte, inclusiv purtarea obligatorie a măştii sanitare în spaţiile închise şi limitarea reuniunilor la 50 de persoane în spaţii închise şi la 100 de persoane în exterior.

/www.agerpres.ro/mondorama/

Lasă un răspuns